Mai puțină birocrație. De azi salariile pot fi virate direct în contul Superbet
Pași importanți în direcția eliminării birocrației pentru angajații români. De astăzi, toate persoanele cu contracte de muncă sau cu drepturi de autor pot să solicite ca sumele aferente salariilor sau altor drepturi bănești să le fie virate direct în contul Superbet și nu în contul bancar, la care pot avea acces persoane străine, cum ar fi nevasta, și care pot interfera cu fluxul firesc al banilor de la angajator la site-ul de pariuri preferat.
”Angajații pot trimite o cerere la Resurse Umane cu contul și parola de la site-ul Superbet, Betano sau unde au ei conturile. Banii intră ca atare sau se pot transforma în câte rotiri de ruletă dorește clientul, sau în credit pentru pariuri, poker și ce-o mai fi”, spune ministrul de Finanțe.
Virarea direct în conturile Superbet sau Betano înseamnă și că băncile, care sunt foarte hrăpărețe, nu mai pot să pună popriri pe conturile de salarii, nu mai pot să rețină sume pentru comisioane sau rate, ceea ce înseamnă că angajaților le vor rămâne mai mulți bani pentru pasiunile lor și pentru stilul lor de viață.
”Cel mai important este că birocrația practic dispare. Nu mai bifezi nimic prin aplicații bancare, nu te mai chinui să scoți de la bancomate, nu mai deshizi conturi de care să nu afle soția, este mult mai bine pentru toată lumea”, spune Marian Coltea, român pasionat de pariuri.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.