Mândri că suntem daci? Au apărut dovezi că Decebal era agentul costobocilor

O parte până acum necercetată a columnei lui Traian arată că Decebal fusese recrutat de costoboci încă din anul 89 e.n, după prima bătălie de la Tapae. Informaţia distruge mitul că Decebal era alesul poporului, acesta fiind cel mai probabil pus şef peste daci în urma unei lovituri orchestrate de costoboci, cei mai periculoşi duşmani ai tuturor tracilor.

“Dovezile sunt clare. Pe lângă episodul de pe Columnă, avem lângă Orăştie o inscripţie care atestă primirea de către Decebal a titlului Costobocus Ocultus, în 90 e.n. Asta în timp ce, teoretic, el lupta cu romanii. Păi, ne mai mirăm că în 106 Sarmizegetusa e rasă de pe faţa pământului? Nu e exclusă o trădare, iar aşa-zisa sinucidere ar putea fi de fapt o fugă, bine muşamalizată”, spune Neagu Djuvara, istoric.

Istoricul spune că celebra inscriţie “Decebalus per Scorilo” se explică mult mai simplu: “Nu e niciun mister. Scorilo e numele de agent acoperit, nume de cod care apărea în inscripţiile de serviciu şi în toate rapoartele oficiale trimise costobocilor”, a mai spus Djuvara.

Times New Roman revine pe ecrane. Din 19 octombrie, ne vedem în fiecare duminică la ora 19.00 pe Prima TV!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
14 octombrie 2014 21:15
Citește mai mult despre: columna costoboci daci decebal Neagu Djuvara traci traian

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult