Medicii avertizează! După vaccin n-ai voie bere cu lămâie, că arăți penibil

Reputatul epidemiolog european Pierre de Cebal trage un semnal de alarmă și avertizează persoanele vaccinate să nu facă greșeala de a consuma bere cu lămâie după ce se imunizează. „Iar interdicția este valabilă nu doar pentru câteva zile sau săptămâni, ci pentru tot restul vieții“, a precizat specialistul.

Pierre de Cebal spune că, într-adevăr, o bere cu lămâie nu afectează deloc producerea de anticorpi în organism, însă face persoana care o consumă să arate complet penibil. „Astfel de oameni, dacă le putem spune așa, ar trebui carantinați pentru tot restul vieții, să nu interacționeze vizual cu nimeni, niciodată“, propune epidemiologul.

Acesta a mai precizat că nu înțelege cum în UE există o politică unitară împotriva heroinei sau a cocainei, iar un produs mult mai periculos, cel puțin pentru demnitatea umană, cum este berea cu lămâie poate fi vândut fără restricții în toate țările europene. O disonanță cognitivă de neînțeles, consideră Pierre de Cebal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 martie 2021 18:58
Citește mai mult despre: bere cu lamaie vaccin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult