Mare atenție cum vă comportați în aceste zile caniculare. Medicii recomandă să fim atenți și să păstrăm un nivel constant de hidratare, pe cât se poate la o terasă. Mai mult, chiar dacă nu mai e cald, nu trebuie să ne oprim brusc din băut ci să continuăm până se închide terasa.

albacher_bere_cu_doctorul.jpg

„Orice activitate am desfășura în aceste zile caniculare, dar și în alte zile, nu trebuie oprită brusc”, spune medicul gastro-enterolog Decebal Popescu. „Dacă oprești mașina brusc, dai cu capul de volan, dacă oprești avionul brusc cazi din aer. La fel și cu băutura, oprirea trebuie făcută treptat, cu blândețe”, spune medicul. 

Acesta recomandă ca oamenii să bea în aceste zile multe lichide nu doar pentru a preveni deshidratare dar și alte efecte neplăcute ale căldurii. „Când e cald afară oamenii tind să devină mai nervoși, mai agitați. De aceea o bună soluție pentru evitarea acestor probleme este retragerea la o terasă la umbră și consumarea de berici până la apusul soarelui”. 


Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Eftimie | Monday, 10.07.2017 19:14 IT & Știința

National Cinematografic