Pentru prima oară în ultimii 25 de ani miliardarul american Jeff Bezos a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat Wall Street Journal secretul succesului său. „La începutul bussinesului meu am pus mâna pe Vasilică și mi-a mers bine tot anul. Am refăcut gestul ani la rând și mi-a mers bine”, a spus Bezos.

jeff-bezos-vasilica.jpg

Miliardarul a povestit cum la începutul anilor '90 a luat un avion spre Budapesta, a ajuns într-un fel de oraș similar, dar mult mai jegos și mai dărâmat, și s-a plimbat cu metroul. „Un „magic gypsy” a apărut lângă mine și mi-a zis ceva. Am rugat un prieten să-mi traducă ce spune. Cică dacă pun mâna pe acel miel voi avea noroc tot anul. Așa am făcut și lucrurile s-au împlinit exact cum mi-am dorit”, explică Jeff Bezos.

Acesta a spus că a încercat să pună mâna pe miel și la el acasă, ba chiar pus țigani să-i aducă miei botezați Vasilică și să pună mâna pe ei, dar n-a reușit să repete experimentul. „Nu merge decât cu originalul, trebuie să pui mâna pe Vasilică la București în metrou, altfel n-ai cum să ai noroc în afaceri”. 

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Eftimie | Friday, 20.12.2019 16:32 IT & Știința

National Cinematografic