Miracol la Arsenie Boca! Unui român i-a apărut maşina dispărută acum 3 ani, condusă de popa care i-o furase

Încă o minune, oare a câta, la mormântul lui Arsenie Boca! Un drepcredincios venit la Prislop să se roage pentru o viață mai bună a avut parte de o revelație. Sfântul Ardealului i-a apărut într-o viziune și i-a spus să se uite în spatele mânăstirii, la parcarea VIP, printre Mercedesurile de-acolo.

„Când m-am uitat, glorie și slavă, am văzut mașina mea, furată de trei ani din fața blocului, de când a venit popa cu botezul. Și, mai mare minunea, l-am văzut și pe popa care a furat-o, după ce mi-a zis că o ia ca garanție să plătesc taxa către biserică”, a spus Costin A., românul care a regăsit credința în Dumnezeu.

Minunea lui Arsenie Boca nu a însemnat însă nimic din punct de vedere practic, popa i-a spus că nu mai poate să-i dea mașina înapoi întrucât a fost înmatriculată pe numele bisericii iar confiscarea ei ar presupune o nouă confiscare a averilor bisericești, lucru ce nu s-a mai întâmplat de pe vremea lui Cuza. „Cu obrăznicia voastră în curând o să vreți să plătim impozit pe clădiri, păgânilor”,  a strigat părintele.


Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 noiembrie 2016 09:40
Citește mai mult despre: arsenie boca furat masina miracol preot

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult