Mulţi români se întreabă cum arată pasărea kiwi, că la noi la piaţă se găsesc doar fuduliile

Simbol al Noii Zeelande şi fascinaţie pentru zoologi, pasărea kiwi rămâne un mister pentru români! Deşi au auzit de ea, mulţi n-au văzut-o niciodată, iar ceea ce se vinde în piaţă drept “kiwi” n-a făcut decât să sporească confuzia. În prezent, mii de tineri sunt convinşi că micile fructe păroase nu sunt altceva decât fuduliile păsării neozeelandeze.

“Mă întreb de ce nu se găseşte la noi decât partea asta de kiwi. Şi mai ales de ce se vinde la legume-fructe”, spune Decebal Popescu, student. “Cineva a încercat să-mi descrie pasărea kiwi şi a reieşit că-i un fel de struţocămilă. N-am văzut în viaţa mea o pasăre kiwi decât pe eticheta cidrului Old Mout, dar ceva nu se potriveşte. O fi femelă. Oricum, cidrul lor e obraznic de bun!”

Într-un final, un coleg bine intenţionat a decis să-i explice lui Decebal diferenţa între fructul kiwi şi pasărea cu acelaşi nume, punând capăt încurcăturii. “Mi-a luat ceva să asimilez informaţia, dar am avut doar de câştigat! Acum nu mă mai trec fiorii când văd o grămăjoară de kiwi în piaţă, iar când beau un cidru cu prietenii, nu mă mai simt vinovat pentru biata pasăre”, jubilează tânărul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

1 aprilie 2017 11:55
Citește mai mult despre: cidru kiwi Old Mout

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult