NASA recunoaşte că planeta Marte nu există: „Stătea un chel în dreptul telescopului!”

Incredibil, am fost mințiți în ultimul hal! NASA a recunoscut că planeta Marte nu există, după ce a publicat din greșeală un raport secret despre așa-zisa planetă roșie. Din raport reiese că singurul motiv pentru care Marte există este că stătea un chel în dreptul telescopului.

Bărbatul era puțin roșu pe chelie din cauză că stătuse prea mult la soare, de aici și impresia de planetă roșie pe care o are Marte. Dar nu este nicidecum vorba de o planetă reală, ci doar de o chelie – în anumite imagini chiar se vede un colț de ureche, detaliu care confirmă că aveam de-a face cu un cap chel.

Iar așa-zisa apă de pe Marte de care s-a vorbit în urmă cu ceva timp nu este altceva decât transpirație pe chelie. Însă cel mai șocant detaliu este că așa-zișii roboți trimiși pe Marte, Curiosity și Perseverance, nu sunt decât niște mașinuțe minuscule de plastic care au costat mai puțin de un dolar, dar pentru care NASA a pretins miliarde de dolari, în probabil cea mai mare delapidare din istoria omenirii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 octombrie 2023 07:17
Citește mai mult despre: marte NASA

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult