Nou! Acum poți să-ți pui pe ușă “fam. ing. software Cutărescu”

Evoluția tehnologiilor informației aduce modificări esențiale chiar și în structura societății românești atât de tradițională. Deja în mai multe orașe importante din România, adevărate HUB-uri de IT, au apărut pe ușile apartamentelor inscripții de tipul „Fam. ing. software Cutărescu”.

„Ca și în alte ramuri economice, și în IT există o diferență între ingineri și restul plebilor. Desigur, poate ați auzit de la unul de la altul că au lucrat în IT, știu și un caz de primar care se lăuda cu asta. IT-ul e mare și are multe componente, iar ăia care trag cabluri, schimbă imprimantele și pun mouse-uri zic că lucrează tot în IT. Nu zic că nu sunt esențiali, sunt practic instalatorii acestei ramuri economice, dar nu sunt ingineri, că pentru aia trebuie o facultate reală și multă muncă cu capul”, a explicat Decebal Popescu, inginer IT.

Dealtfel, inscripția pe ușă pentru un programator este mult mai logică decât pentru orice altă meserie, pentru că mulți lucrează de-acasă, spre deosebire de inscripțiile din vechime, când cineva își punea „Acad. Răzvan Theodorescu”, dar el lucra la Academie, nu în apartament.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 iulie 2024 17:09
Citește mai mult despre: ingineri software

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult