Părerea unui instalator român despre podul prăbuşit în Italia: “Cine a lucrat acolo n-a fost meşter bun!”

Încep să apară primele reacţii după prăbuşirea podului rutier din Italia, lângă Genova. Un instalator român, nea Petrică, prezent la faţa locului, ne confirmă temerile. Acesta spune că meşterul care a lucrat acolo înainte nu era un meşter bun, şi asta se vede imediat.

“N-a pus deloc câlţi la parapeţi, hobanele erau de jumate cu trei pe patru, cu înnădire pe olandez, era varză, ce să mai. Mă mir că a ţinut atât, putea să pleznească oricând”, spune instalatorul. Întrebat dacă s-ar putea ocupa de reparaţii la pod, nea Petrică susţine că momentan nu poate, pentru că are o lucrare mai mare la o vilă, dar ne lasă un număr de telefon şi putem să-l găsim pe Whatsapp la orice oră.

Nea Petrică spune că meşterul care a făcut podul ar trebui să nu mai fie chemat niciodată la nicio lucrare: “Un amator. Eu înainte să mă apuc bag un pet mare de bere, să nu-mi tremure mâna pe cheia franceză”. Despre preţul lucrării, nea Petrică zice “daţi şi dumneavoastră cât credeţi”.

Scris de Ionut
16 august 2018 13:08

Articole asemanătoare

Vezi mai mult