Pisica unui burlac a învățat să vorbească doar ca să-i zică „Bețivule, la ora asta se vine?”

Revoluție în lumea științei unde, după sute de ani de cercetări, a fost descoperit un animal care poate să comunice cu oamenii folosind limba lor. Este vorba de o pisică, Fluflex, care a reușit să-i spună stăpânului ei „bețivule, la ora asta se vine acasă”, exasperată de zecile de nopți în care acesta, un burlac convins, ajungea acasă rupt de beat.

Cercetătorii spun că Fluflex folosește o voce subțire dar fermă. „Am văzut de câteva ori că atunci când veneam acasă pisica mă privea cu dispreț și mieuna dar nu i-am dat foarte multă atenție. De obicei îi puneam niște crănțănele în bol și mă duceam să dorm. Așa că am fost surprins când mi-a zis prima oară «băi, tu chiar nu ai nici o limită? Cât poți să bei?». Vă dați seama că am rămas blocat, băusem doar două beri, mă jur”, spune Doru A., proprietarul pisicii. 

Savanții care au studiat felina au descoperit că aceasta miaună mai tare și vorbește mai mult în special dimineața, când se instalează mahmureala. „Parcă știe că nu-ți plac sunetele ascuțite atunci și numai de-a dracului o face”. Cercetătorii cred că pisica este mai răzbunătoare cu bețivii pentru că are simțul mirosului mai dezvoltat și e mult mai derajată de mirosul de bere.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 aprilie 2016 10:10
Citește mai mult despre: betivi pisica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult