Prima maşină autonomă românească a rămas fără permis după ce a fost prinsă beată

Probleme grave pentru prima maşină românească fără şofer! Aceasta a rămas fără permis chiar în timpul unei curse experimentale, după ce a fost trasă pe dreapta iar poliţiştii au constatat că avea o alcoolemie de peste 1 la mie în rezervorul de benzină.

Inginerii care au proiectat-o spun că AI-ul maşinii nu avea prevăzut niciun protocol de beţivăneală, dar cel mai probabil „a învăţat-o Marcel”, Marcel fiind portarul fabricii din Mioveni, despre care se ştie că cam trage la măsea, uneori chiar şi în timpul programului.

Până la remedierea situaţiei, toate Daciile autonome vor fi retrase în service, unde vor fi atent cicălite să nu mai facă din astea, că râde lumea de noi. Dar se va apela și la consultanța celor de la Apsisware, companie specializată în machine learning.

Şi alţi proprietari de maşini româneşti fără şofer spun că s-au lovit de această problemă. „Sunt foarte dezamăgit. Tocmai de-aia mi-am luat maşină autonomă, ca să am cu ce să mă întorc acasă de la băut. Când colo, ies la 3 dimineaţa din cârciumă şi ce constat? Că maşina mea a băut şi ea toată noaptea în parcare cu celelalte maşini. Acum trebuie să chemăm un Uber să ne tracteze pe amândoi”, spune Doru, 39 de ani.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
30 iulie 2022 10:07
Citește mai mult despre: masina autonoma masina fara sofer

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult