Pentru că nu avem fonduri pentru maşina care se conduce singură, savanţii români au găsit o soluţie de compromis şi au creat un robot inteligent 100% românesc, care se deplasează cu trenul şi are o inteligenţa ieşită din comun, care îi permite să meargă cu naşul.robot_inteligent_romanesc.jpg

Robotul intră abuziv la clasa întâi, porneşte un sistem de mirosuri urâte, bagă manele la maxim şi aruncă seminţe printr-un orificiu special, până când ceilalţi pasageri părăsesc vagonul. Dacă vine supracontrolul, robotul e programat ca în prima fază să se tânguie că are 7 roboţei acasă, şi dacă e groasă şi se lasă cu amendă, se aruncă din tren şi fuge, răspândind manele la maxim în jur, pentru îndepărtarea urmăritorilor.

Cât timp e în tren are un soft românesc care îl face să-şi scrijelească numele pe scaune cu un briceag şi să fure hârtia igienică de la baie. Dacă pe anumite rute nu există tren, robotul face autostopul, se urcă în maşină, bea, vomită şi pipăie şoferiţa, apoi se încarcă de la priză şi urlă să închidă aerul condiţionat, că îl trage la circuite.


beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Ionut | Thursday, 06.08.2015 15:04 IT & Știința

National Cinematografic