România răspunde la cererea mondială de cipuri: redeschide fabrica de bomboane Cip
De la case cu buda în fundul curții în elita tehnologiei mondiale. Așa se poate rezuma evoluția României în ultimul an de zile. Asta pentru că Guvernul a anunțat că vrea să ajute la rezolvarea crizei mondiale de cipuri prin redeschiderea fabricii de bomboane Cip de la Brașov.
Fosta fabrică CIBO a fost cupărată după 1990 de concernul Kraft, care a concediat toți angajații și a vândut clădirea, mutând producția în Bulgaria. Autoritățile au decis însă să cumpere drepturile de proprietate pentru bomboanele CIP cu 150 de miliarde de euro și să o reconstruiască tot la Brașov.
„Ne-am gândit că este un loc bun, pentru că aici există oameni cu experiență în manufactura de CIP-uri. Și eu îmi aduc aminte din copilărie când luam câte o cutie întreagă de la Alimentara, erau chiar lângă raftul cu creveți vietnamezi”, a declarat primul-ministru. Pentru că e vorba de tehnologie de ultimă oră, construcția fabricii va costa 200 de miliarde de euro și va produce bomboane CIP de 5 nanometri, așa numitele microcipuri.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.