Românii demonstrează încă o dată că sunt buni la calculatoare: Voltaj ne va reprezenta la Eurovision

Nu degeaba se spune despre români că sunt printre cei mai buni de pe planetă la calculatoare! Cea mai recentă dovadă vine de la un IT-ist român care a programat o piesă oarecare, ”De la capăt”, cu care a câștigat lejer selecția națională Eurovision.

”Am făcut totul în joacă, într-o pauză de țigară”, spune programatorul. ”Mă plictiseam și am decis să programez la întâmplare ceva, orice. Am făcut totul de pe telefon, a durat cu totul maxim 5 minute. Și pentru că nu avea nici o utilitate, am decis să îi zic piesă muzicală.”

Pentru că e om serios, cu loc de muncă stabil și bine plătit, programatorul nici nu s-a gândit să participe cu piesa la concursul național Eurovision. ”Am angajat o echipă de cărăuși, trupa Voltaj, sau așa ceva, să care calculatorul până la concurs. Băieți de treabă, tot cu ei mi-am cărat și mobila când m-am mutat”, a povestit programatorul.

Faptul că piesa sa a câștigat selecția națională Eurovision nu l-a binedispus însă pe programator. Dimpotrivă! De cum a ajuns la birou, toți colegii lui au început să facă mișto pe seama lui, pentru că programează lucruri pentru un concurs penibil, Eurovision România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 martie 2015 12:28
Citește mai mult despre: Eurovision programator Voltaj

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult