Scandalos! Avem 174 de agenții de cercetare și niciuna pentru cercetarea mahmurelii

Informații bulversante au fost scoase ieri la iveală de deputatul Claudiu Năsui: în România există nu mai puțin de 174 de agenții de cercetare de stat. Dar cel mai deranjant, scandalos de-a dreptul, nu este numărul imens de astfel de agenții, ci faptul că nici măcar una nu se ocupă cu ceva esențial pentru români, cercetarea mahmurelii.
„Deci avem o prostie intitulată «Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului», ceva ce nu interesează mai mult de 2-3 persoane în toată România, dar pe cercetarea mahmurelii, subiect de maxim interes pentru cel puțin 10 milioane de români, nu avem absolut nimic. E absurd și scandalos!”, a acuzat reputatul sociolog Decebal Popescu.
Această situație, crede sociologul, arată lipsa de respect pe care statul român o are față de cetățeni. „Sunt cetățeni care merg și de cinci ori pe săptămână mahmuri la muncă, numai ei știu prin ce chinuri trec, iar statul român este surd la strigătul lor de durere. Mahmureala ar trebui să fie în topul cercetării, că până la urmă e ceva ce ține de securitatea națională”, a apreciat Decebal Popescu.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.