Conflictul între știință și religie s-a terminat. Se pare că găurile negre sunt create chiar de Dumnezeu, cu o bormașină uriașă, cu care dă găuri în spațiu-timp. Bormașina a fost descoperită de o echipă mixtă de astronomi și meșteri români specializați pe bricolaj, la observatorul din București.bormasina_dumnezeu.jpg

Ceea ce părea o umbră pe o lentilă s-a dovedit a fi o bormașină de dimensiunea unei galaxii, creată probabil de Dumnezeu în prima zi a Creație, ca să-și desăvârșească opera.

”Era puțin logic ca Dumnezeu, atunci când a creat Universul, să folosească unelte. Bormașina lui Dumnezeu e prima unealtă, ne așteptăm să găsim și un șpaclu, un canciog spațial, și probabil și dibluri rămase de când a agățat stelele pe firmament”, spune astronomul Decebal Popescu, cel care a găsit bormașina spațială.

”Un fenomen fizic interesant e că atunci când Dumnezeu dă găuri negre cu bormașina, din punctul de vedere al lui Dumnezeu capul burghiului se tocește imediat ce intră în gaura neagră, dar din punctul de vedere al burghiului, acesta continuă să găurească spațiul la infinit, creând o groapă de potențial din care nici lumina nu poate să scape”, a mai spus astronomul român.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de TNR | Sunday, 07.06.2020 07:06 IT & Știința

National Cinematografic