Specialiștii meteo avertizează că după vremea urâtă de afară s-ar putea să vină vreme bună

Tot mai mulți cercetători meteo atrag atenția că vremea urâtă și ploiasă de afară nu va rezista mult timp. Cel mai probabil, în câteva zile, această vreme se va strica, făcând locul unei vremi superbe, de vară, cu soare și chiar și caniculă pe alocuri.

”Nu știm dacă este vorba de încălzirea globală sau de alt fenomen cauzat de om. Cert este că, după măsurătorile noastre, lucrurile se vor deteriora rapid în zilele următoare”, a declarat Decebal Gâdea, șeful Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie. Acesta a avertizat populația ca, în cazul în care nu mai este frig afară, să renunțe la îmbrăcămintea groasă și să treacă la ceva mai subțire.

”Se pare că hipsterii ăia, cu toate protestele lor ciudate și lipsite de sens, au avut dreptate. Oricum, lucrurile sunt date peste cap rău de tot, din informațiile pe care le avem până acum, se pare că după căldură o să plouă din nou”, au menționat specialiștii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 iunie 2014 13:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult