Stephen Hawking s-a dus prea repede. Mai avea puţin până să descopere câte taxe ascunse are un credit bancar în România

După ce a rezolvat misterele găurilor negre şi ale universului în general, Stephen Hawking se apucase de un proiect ştiinţific şi mai dificil. Din păcate, în momentul trecerii în nefiinţă, savantul iubit de toată lumea lucra la o ultimă problemă care ar fi făcut lumină în nebuloasa lume a comisioanelor bancare din România.

Hawking încerca să stabilească exact câte taxe sunt la un credit în România, şi mai ales de ce timp de 25 de ani plăteşti doar dobândă şi abia apoi principalul, chestie care nu se întâmplă nicăieri altundeva în univers, ci doar la noi!

“Cel mai mare paradox al acestui univers e că după ce plăteşti o rată la un credit din România, uneori totalul de plată îţi creşte, în loc să-ţi scadă. Asta mă face să cred că de fapt nu știu deloc matematică”, ar fi observat savantul britanic.

Geniul Hawking era preocupat şi de mulţimea aparent infinită de comisioane asociate creditelor bancare în ţara noastră. Ce i se părea cel mai interesant e că dacă cerea eliminarea unui comision, pe motiv că nu e legal, apăreau imediat alte două comisoane noi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 martie 2018 19:45
Citește mai mult despre: banci comisioane Hawking

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult