Studiu: Tradiţiile de nuntă, principalul motiv al scăderii numărului căsătoriilor în România

Căsătoria are multe dezavantaje, dar de multe ori nunta o întrece. Numărul căsătoriilor din România scade constant, dar nu din cauze economice, ci din cauza obiceiurilor îngrozitoare, sau chiar sinistre, de la nuntă.

În primul rând că trebuie să mergi la biserică, să-ți bolborosească popa ceva din Lord of the Rings, pe urmă să-i spună femeii să se supună bărbatului, deși în general acesta e bețiv și femeia ține casa. Pe urmă florile penibile, dansul pinguinului, sau obligativitatea de a invita chiar și cele mai obscure rude de la țară, bieții oameni fiind nevoiți să se împrumute ca să-ți dea darul.

”Eu m-am căsătorit în 2004, am vrut nuntă la țară. Socrul meu a spus că tradiția de acolo impune ca el să epileze inghinal mireasa, în văzul nuntașilor. Ce să fac, m-am supus. Abia mai târziu am aflat că era nebun și fusese internat la ospiciu”, descrie Mioara Papuc una din așa-zisele tradiții de nuntă.

Dar de departe cele mai penibile nunți sunt așa-zisele ”nunți în aer liber”, făcute neapărat pe o pajiște sau într-o poiană. Acest tip de nunți se termină mereu în lacrimi și rușine, pentru că de fiecare dată nuntașii realizează că nu există toalete și trebuie să-și sfâșie hainele bune prin tufișuri, de multe ori fiind nevoiți să se șteargă cu plicul.

Scris de Ionut
18 iulie 2015 08:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult