Timpul nu e liniar, ci un cerc! Beligan: „Am văzut finalul din ‹Tânăr și neliniștit› când eram mic”

Lumea științifică internațională e în fierbere în urma dezvăluirilor recente făcute de reputatul prototip al rasei umane, Radu Beligan. Maestrul a participat în calitate de unic invitat la conferința internațională „Între cambrian și cretacic: mari personalități care mi-au influențat anii adolescenței timpurii”, organizată ca în fiecare secol de rămășițele pământești ale lui Viorel Lis. Cu acest prilej, îndelungatul actor a făcut o serie de afirmații ce i-au pus pe jar pe fizicienii lumii, demontându-le sau confirmându-le teoriile.

Mai precis, Radu Beligan spune că în copilărie a avut ceea ce gospodinele consideră a fi privilegiul de-a urmări ultimele episoade din „Tânăr și neliniștit”. „Îmi amintesc de parc-a fost acum două-trei milenii: niște intrigi pe o navă spațială mare, cu roboți care erau de fapt mătușile propriilor cumnați și holograme care se căsătoreau după ce muriseră și pe urmă se certau între ele pe avere. Vă dați seama, copil fiind, mi s-a părut foarte palpitant și-apoi secole de-a rândul am regretat c-am prins doar finalul. Dar asta e, așa erau condițiile pe-atunci, cu Neanderthal-ul, pe urmă Antichitatea, se trăia greu, nici televiziunile nu-și permiteau să dea reluări”, afirmă maestrul.

Astfel, oamenii de știință au acum dovada aproximativ vie că timpul nu e liniar, ci un cerc în care începutul și sfârșitul sunt în același punct. Informația ar trebui să deschidă noi perspective, aducând și alte descoperiri capitale pentru omenire. Însă momentan totul stagnează, cercetătorii din întreaga lume fiind ocupați să afle de la maestru dacă Nikki se recăsătorește până la urmă cu vreun android ori câte hectare de hiperspațiu moștenește Faith.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

22 martie 2016 13:03

Alte articole

Vezi mai mult