Țiriac vrea și el în spațiu, dar fiind zgârcit și-a luat doar o trambulină

Tentativă meschină de cucerire a spațiului în București, unde miliardarul local Ion Țiriac a încercat să ajungă în cosmos cu bani puțini, din zgârcenie. Țiriac nici vorbă să-și construiască o rachetă sau un avion spațial, ci și-a cumpărat o trambulină, cu care se laudă că a atins limita inferioară a atmosferei. 

Ion Țiriac nu a investit nici în costum spațial, spune că dacă ajunge în spațiu vede el cum face, se descurcă: „Am fost sportiv de performanță, vidul cosmic nu mă înspăimântă”, a spus Țiriac. Miliardarul s-a descurcat pe ieftinache și cu singurul mijloc de protecție. Va purta o cască împrumutată de la Ilie Năstase, care oricum nu poate conduce scuterul, având permisul reținut încontinuu pentru că e bețiv.

Țiriac s-a plâns că statul nu l-a ajutat deloc în tentativa lui de a ajunge în spațiu: ”Am cerut câteva milioane de euro ca să fac cea mai mare trambulină din lume lângă București. Am vrut să fac o școală de sărituri în spațiu cu trambulina. Nu se vrea. Guvernanții vrea să fim proști, să nu scoatem și noi capul în galaxie”, a spus Țiriac.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 iulie 2021 17:54
Citește mai mult despre: Țiriac trambulina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult