Tot mai mulţi părinţi îşi lasă copiii să intre pe site-uri porno, ca să stea departe de tabloide

Dacă până nu demult încercau din răsputeri să-şi ferească copiii de site-urile XXX, tot mai mulţi părinţi au început să le permită celor mici să le acceseze. În opinia specialiştilor, doar astfel li se mai poate distrage atenţia copiilor de la site-urile ziarelor tip tabloid, cunoscute ca fiind “de până la 18 ori mai obscene decât pornografia, chiar şi cea cu fetişuri”.

“Am comis la început greşeala de a-i limita fiului meu accesul la Redtube şi Xhamster”, se plânge o mamă. “Credeam că aşa îi apăr inocenţa. Din contră! Nu ştiu unde a dat clic, atras probabil de nişte titluri incitante, dar a ajuns pe un site cu aşa-zise ‘ştiri mondene’. Acolo, dacă vă puteţi imagina, nişte oameni bolnavi pun poze şi filmuleţe cu Tonciu, Bianca şi chiar Viorel Lis! De atunci fiul meu are coşmaruri, se ascunde într-un colţ şi dacă cumva aude un ‘vezi aici!’ face pe el. Psihiatrul ne-a spus că mai bine îl lăsam să se uite la un porno cinstit.”

“Din fericire, în zilele noastre există aplicaţii de control parental care interzic accesul la ceea ce noi numim ‘mizerii’ în limbajul de specialitate”, spune un expert. “Mai bine să înveţe prostii decât să înveţe să fie proşti.”

 

 

Articol recomandat de Bitdefender.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 noiembrie 2013 11:21

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult