Tulburător! În anii ‘80, un savant nebun a pus un om la murat şi i-a ieşit Mihai Tudose

Credeai că doar naziștii și sovieticii făceau experimente ciudate, care sfidau orice etică profesională și creau monștri? Un document recent desecretizat al Institutului Cantacuzino povestește în detaliu demersul înspăimântător al unui cercetător din Brăila care, în toamna lui 1982, a pus pentru prima oară un om viu la murat.

Mai rău, rezultatul proiectului nebunesc al savantului brăilean umblă încă printre noi: este însuși premierul Mihai Tudose.

“Într-un secol în care rușii încercau să împerecheze omul cu cimpanzeul și americanii să transplanteze capete de câini, profesorul Șulea a răpit un țăran din satul vecin și l-a pus la butoi, ca să afle cât timp poate rămâne viabil corpul uman în saramură. Comuniștii i-au tăiat finanțarea un an mai târziu, iar profesorul a fost obligat să-i dea drumul lui nea Tudose, dar nea Tudose nu avea cum să mai fie la fel. Verzui și scofâlcit, cu creierul îmbibat de săruri și privirea tulbure, omul-murătură bântuie acum holurile Guvernului, căutând răzbunare”, povestește Igor Tamaș, fost asistent al profesorului Șulea.

“Petrecând atâta timp printre verze, subiectul experimentului a devenit imun la efectele zemii, motiv pentru care e tot timpul mahmur. Nimeni, nici cei mai răi criminali, nu merită o asemenea soartă!”, a declarat un membru al comisiei care a studiat documentele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 octombrie 2017 11:28
Citește mai mult despre: mihai tudose muraturi savant

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult