Un astronaut român îşi repară de 2 ani Dacia în faţa Staţiei Spaţiale Internaţionale

Houston, chiar avem o problemă! Agenţia spaţială americană ne-a bătut obrazul pentru că navetele lor nu pot să execute andocări cu Staţia Spaţială, din cauza unul astronaut român meltean, care blochează accesul de 2 ani, sub pretextul că-şi repară Dacia.

„Îşi lasă cheia franceză aiurea, ne-a spart un senzor. Ridică mereu capota să verifice uleiul şi ne blochează telescopul James Webb. De-asta nu vedem decât jumătate de galaxie“, se plâng astronauţii americani.

Astronautul român spune însă că nu mai durează mult. Aşteaptă o rotaţie bună a Pământului, ca să coboare la el acasă, la Jariştea. El le-a promis americanilor şi o damigeană de must, iar la iarna viitoare le-a promis că se întoarce şi a zis că le aduce şorici.

„Bate în geam şi ne roagă să-i împrumutăm ba un pistol de lipit, ba o curea de alternator. Dacă nu îi dăm, ne zgârie staţia. Odată a venit beat şi a zis să ne dăm jos din staţie ca să-l împingem“, s-au mai plâns astronauții.

Românul provoacă neplăceri permanent. Le-a luat americanilor o bucată de panou solar ca să-şi facă trapă pe plafon, schimbătorul de viteze seamănă mult cu manşa pilotului de pe Naveta Columbia şi fură curent de la panourile solare ale staţiei. Seara cheamă doi prieteni, ascultă muzică tare şi beau bere la PET. „Asta n-ar fi nimic, dar vorbesc politică românească, şi ne vine să vomităm“, spun americanii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 ianuarie 2023 07:55
Citește mai mult despre: astronaut dacia statia spatiala

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult