Un bucureştean a construit o maşină cu care poate alerga după troleu!

Un bucureştean inventiv a reuşit să scape de întârzierile zilnice la serviciu, construind pe cont propriu o maşinuţă cu care poate alerga după troleu, putând să-l prindă după maxim 2 staţii. Inventatorul spune că oricine poate realiza o astfel de maşină, cu condiţia să fie deştept, lucru care în ţara noastră duce probabilitatea către zero.

„Până acum o săptămână riscam să fiu dat afară din cauză că pierdeam troleibuzul. Când ajungeam la muncă se distribuiseră deja proiectele interesante, iar eu eram nevoit să o ard aiurea pe lângă aparatul de cafea, unde spuneam glume tuturor celor care treceau pe-acolo, sau fumam 2-3 pachete de ţigări pe balconul firmei. Era nasol”, spune Victor R, autorul invenţiei.

Folosind doar 4 rulmenţi, o cutie de marmeladă şi un ghidon de trotinetă, Victor R a reuşit să construiască ceea ce inginerii de la Mioveni numesc „Dacia viitorului”. Inventatorul susţine că maşinăria poate prinde chiar şi un tramvai, însă trebuie adaptată cu roţi de vagonet.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 mai 2014 22:12

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult