Un corporatist a plantat porumb pe balcon, ca să-și facă singur pufuleți

Gata cu monopolul marilor producători! Corporatistul Patrick Popescu a luat o decizie radicală, care ar putea schimba fundamental modul în care corporatiștii merg la job. Patrick a plantat câteva fire de porumb în balcon și susține că își va produce singur pufuleții.

”În primul rând că voi obține un preț mult mai bun, că prea s-au nesimțit ăștia, a ajuns 8 lei punga de pufuleți. Pe lângă asta, voi putea să controlez perfect cantitatea de sare de pe pufuleți. Cei mai mulți producători se zgârcesc la sare și nimeni nu vrea să ronțăie pufuleți nesărați, cum face colega aia obeză de la HR care zice că sarea reține apa în corp și vrea să mănânce mai puțin sărat”, spune Patrick.

Patrick recunoaște că nu deține încă o mașină de extrudat pufuleți, dar e convins că se va descurca: ”M-am uitat la multe emisiuni de gătit, mă pricep să toc foarte bine, am un cuțit Santoku primit de la colegi de Secret Santa. Cât de greu poate fi să faci niște pufuleți? Mai ales că voi folosi cuptorul electric cu ventilator ca să-i fac pufoși”, explică Patrick. El e decis să nu folosească ulei de palmier, ci exclusiv ulei de avocado, pe care îl obține de la o colegă vegană.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
8 martie 2023 15:16
Citește mai mult despre: corporatist porumb pufuleți

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult