Un meteorit a zburat înapoi în sus după ce a realizat că pică la Botoşani
Fenomen extrem de rar la Botoșani, unde un meteorit care se îndrepta spre oraș a realizat greșeala pe care era s-o comită și s-a întors grăbit în spațiu. Locuitorii au putut auzi cum meteoritul face un zgomot în timp ce se apropie: ”uai să-mi bag nichelu în ea de viață, ăsta-i Botoșaniul”, după care a zbughit-o în direcția opusă.
Martorii confirmă. ”Am auzit șuieratul și când a ajung în dreptul panoului rutier cu începerea localității Botoșani, meteoritul a stat pe loc oleacă, a căutat Botoșani pe Google și după 3 secunde a fugit spre soare, preferând să fie topit decât să intre în Botoșani”.
Într-o mișcare ce sfidează legile fizicii, meteoritul a prins o viteză mai mare când se îndepărta de Botoșani decât când se apropia. Fizicienii spun că trebuie să existe o forță în Botoșani, care respinge orice, mai ales locuitorii Botoșaniului, care se îndreaptă cu viteză spre alte orașe imediat după naștere.


Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.