Un român, cel mai fraged din lume după ce a stat o lună într-un fotoliu de masaj

Un român a atins un grad de frăgezire fără precedent, după ce a stat o lună într-un fotoliu de masaj. Vibrațiile fotoliului i-au înmuiat colagenul din articulații atât de mult, că acum e mai flexibil decât un nou-născut, iar prietenii îi spun că e dospit ca un aluat de cozonac, atât de moale a ajuns.

”Totul a început cu o durere de spate în zona lombară. M-am așezat în fotoliul de masaj și după ce a expirat prima tură mi-am dat seama că nu vreau să fac altceva. Am continuat să bag bani și acum sunt atât de moale că trebuie să stau legat cu o sfoară, că altfel mă înalț ca un balon plin cu heliu”, spune Marian, cel mai fraged român.

De la atâta masaj, românului i s-au transformat oasele la loc în cartilaje și acum îi încape pe cap orice șapcă, pentru că și-l poate subția. Oamenii îl împung pe Marian cu degetul ca să vadă cât de fraged e și remarcă uimiți: ”E mai fraged decât un mic de la Dedulești!”. Marian spune că singurul aspect negativ e că trebuie să bea câte 8 litri de apă pe zi, că altfel se sbârcește ca un castravete.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
9 mai 2021 11:50
Citește mai mult despre: fotoliu masaj

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult