Veşti proaste de la biologii Institutului de Cercetări Dentare “Super Cristal” din Hârlău! Aceştia au analizat o mostră din celebrele moaşte ale Sfintei Parascheva, expuse recent la Iaşi în vederea pupării, şi au ajuns la concluzia că majoritatea românilor se spală pe dinţi mult mai rar decât ar trebui.

romani_moaste_spala_dinti.jpg
“Fragmentul analizat, o unghie de la degetul mic al Sf. Parascheva, a fost pupat în ultimele zile de circa 60.000 de români din toate categoriile sociale”, spune Decebal Popescu, medic stomatolog. “Analiza spectroscopică a relevat că, din aceştia, doar 3000 se spălaseră pe dinţi în ultimele trei zile. Pe lângă mirosul dezagreabil, în zona pupată am găsit firimituri, resturi de crenvurşt, coji de seminţe, insecte strivite şi alte obiecte străine.”

“Probabil tot din pricina igienei deficitare, 174 de rase diferite de stafilococ domiciliază, în prezent, pe mostra noastră de moaşte, inclusiv stafilococul auriu, stafilococul creţ, stafilococul de vânătoare, stafilococul roz de Himalaya şi stafilococul mioritic.”

Printre soluţiile propuse de cercetătorii hârlăuani se numără înlocuirea apei sfinţite cu apă de gură, introducerea periuţei de dinţi în formă de cruce şi fluoridarea vinului de împărtăşanie.

Scris de Vasile | Monday, 12.10.2015 13:18 IT & Știința

National Cinematografic