Unui corporatist i s-a tăiat badge-ul pentru că n-a știut cine e Yuval Noah Harari

Moment șocant pentru un corporatist care a încercat să intre în această dimineață în clădirea în care are biroul. Acesta a fost imobilizat de pază, i s-a tăiat badge-ul și a fost aruncat în stradă. Marcel N. a primit interdicție să se mai apropie la mai puțin de 50 de metri de clădire.

„Incidentul a pornit din cauza unui domn de la pază angajat recent, care nu-i cunoștea pe toți angajații. I s-a părut dubios comportamentul domnului Marcel N., l-a oprit și i-a pus întrebarea de siguranță: «Conform lui Yuval Harari, când a avut loc revoluția cognitivă a omenirii?». Tânărul a zis «hă?» și a întrebat dacă Harari este un CFO nou în companie. Atunci a fost alertată paza clădirii”, au declarat câțiva martori citați de newsletterul firmei.

Corporatistul a fost ridicat de pe stradă și dus într-o sală de ședință pentru a fi reprogramat de medicul companiei, dr. Ciprian Brodsky. „O să aplicăm terapia Ludovico, care s-a dovedit eficientă și în trecut. În câteva zile o să știe Sapiens și Homo Deus pe de rost, veți vedea pe pagina lui de Facebook”.

22 noiembrie 2018 14:11

Articole asemanătoare

Vezi mai mult