Unui român la rapel i s-a spus „Cine a vaccinat aici n-a fost meșter bun!”

Eterna poveste se repetă și la vaccin. Un român care s-a deplasat ieri la rapel a fost apostrofat dur de medicul care urma să-i administreze a doua doză. Medicul a constatat că cine a vaccinat înainte n-a fost meșter bun. ”Ia uite unde i l-a făcut. În tricepsul lateral! Păi ăsta se face în deltoidul occipital, domne, și-a bătut joc de dumneata!”, i-a spus medicul.

”Aaa, ia uite cât a băgat acul. Păi așa se face vaccin, mă nene?! Aici trebuie lucrat atent, trebuia să dea cu chit, să tragă gletul pe epidermă, să mi-l aducă la culoare. Ia uite câtă cicatricea mi-a lăsat aici. Vai de capul lui de cârpaci”, ar fi declarat medicul, scârbit, uitând că el însuși făcuse și prima doză, potrivit pacientului.

Veștile proaste au continuat să curgă pentru bietul român: ”Se poate rezolva, dar vă costă. În primul rând trebuie dat tot jos, până la os, și apoi montat tot frumos, refăcute ligamentele, tegumentele, osatura. Durează 3-4 luni, dar dacă lăsați așa să știți că vă pică mâna cu totul în maxim două săptămâni”, a precizat medicul de la rapel.

Pacientul a fost trimis acasă și i s-a spus că o să vină o echipă să intervină, dar nu i s-a spus când, ci doar clasicul ”ne auzim la un telefon”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
9 februarie 2021 00:40
Citește mai mult despre: meșter vaccin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult