Urşii, o specie complet neînţeleasă. De fapt, ei vin la tomberoane ca să aducă înapoi gunoaiele lăsate de români în pădure

Studiu relevant privind comportamentul animalic. Câțiva savanți au observat că așa-zișii urși de tomberon din Brașov și din alte zone ale României vin de fapt ca să aducă gunoaie lăsate de români prin pădure când se duc la grătare.

”Urșii sunt atât de inteligenți, că se uită pe bonuri, văd numele deținătorului de card și supermarketul de unde a luat caserola de mici sau petul de bere și le duc la tomberonul cel mai apropiat de aceste coordonate. Acest lucru demonstrează un comportament civic superior oricărui gherțoi de român care în weenend n-are altceva mai bun de făcut decât să dea manelele la maxim și să umple țara de gunoaie”, explică Decebal Popescu, autorul studiului.

”Din păcate, românii continuă să fie proști chiar și atunci când urșii sunt mai deștepți. În loc să termine cu aruncatul gunoaielor, sau să meargă să strângă ei gunoaiele, românii trag cu puștile în urși, că efectiv atâta îi duce capul, mai mult creier nu au și probabil nici n-o să aibă”, spune savantul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
25 noiembrie 2017 08:40
Citește mai mult despre: gunoaie tomberoane ursi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult