Vremea caldă a dat peste cap zodiile. Află în ce zodie ai ajuns acum!

Zodiile au început să aibă şi ele anotimpuri! Din cauza temperaturilor foarte ridicate pentru această perioadă, de câteva zile cei din sudul ţării sunt preponderent în Berbec, cu ascendent în Scorpion, aşa că au probleme severe cu încăpăţânarea. Problema e că mulţi erau în Capricorn, dar acum nu mai sunt compatibili cu Racii, semn de apă, din cauza secetei, de unde şi dispoziţia arţăgoasă prin zonă.

“Avem şi cazuri severe, de exemplu Taurii care au devenit Gemeni şi acum nu mai muncesc nimic, nu mai gătesc, nu mai fac nimic, doar stau şi despică firul în patru că ce-o fi cu clima asta”, explică astrologul Decebal Popescu. Singura posibilitate de fixare a zodiei este cu tinctură de sare de Himalaya şi şofran, dar este un tratament costisitor.

Dacă eşti în Săgetător, evită zonele cu frunze moarte, pentru că rişti să intri în Vărsător şi s-a terminat cu liniştea ta interioară, urmând să devii un beţiv bipolar cu tulburări severe de personalitate şi manifestări antisociale.

Dacă eşti în Gemeni, trezeşte-te cât mai târziu, ca să nu vezi ceaţa, că poţi ajunge în Leu, zodie asociată cu moldovenii.

Dacă eşti Scorpion, sub nicio formă nu te plimba în weekend, pentru că poţi să intri subit în zodia Peşti, ceea ce înseamnă că frumuseţea personalităţii tale de psihopat va fi înlocuită cu o plictiseală bizară şi anostă, punctată cu board games şi seri lungi, asexuale, la ceaiuri şi seriale vechi, deci ai grijă.

Btw, dacă erai Fecioară, cu siguranţă nu mai eşti şi probabil că clima n-are nimic de-a face cu asta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 octombrie 2019 14:24
Citește mai mult despre: horoscop

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult