Un eveniment care se dorea de referință pentru litoralul românesc s-a transformat într-un fiasco. Anunțată cu mare fast, lansarea primei hidrobiciclete electrice din lume i-a luat prin surprindere pe organizatorii evenimentului, dar mai ales pe turiștii aflați în mare în momentul în care hidrobicicleta alimentată electric a lua contact cu apa.

hidrobicicleta_electrica.jpg Un excelent conductor de electricitate, apa i-a curentat pe toți turiștii aflați în apă - din fericire, fără urmări grave. Turiștii s-au ales cu o sperietură zdravănă și cu mult păr ridicat pe ei. Cel mai haios arăta un burtos extrem de păros, care din cauza ridicării părului pe tot corpul arăta ca un arici supraponderal, spre vădita distracție a copiilor aflați pe plajă.

S-au bucurat de eveniment și turiștii care au avut inspirația să nu asiste din apă la lansarea hidrobicicletei electrice. La mal s-a umplut pe hamsii gata fripte și sărate, dar și de rapane prăjite exact cât trebuie. Cât despre inventatorul hidrobicicletei electrice, acesta a spus că va încerca lansarea și într-un lac cu apă dulce, că e clar că apa sărată nu e potrivită pentru invenția lui.

Scris de Calin | Saturday, 06.07.2019 07:50 IT & Știința

National Cinematografic