Zuckerberg renunţă la crescut vaci după ce un român i-a arătat ce poţi face din prune

Nici n-a anunţat bine că se apucă de crescut vite Angus şi Wagyu, că deja s-a răsgândit! Mogulul Facebook, Mark Zuckerberg, a învăţat de la un angajat român că poate folosi mult mai eficient terenul imens din Hawaii pe care îl deţine dacă înfiinţează o livadă de pruni pentru trăscău.

„Eu m-am angajat la domnu’ Mark ca văcar, dar m-am luat de cap când am văzut cât e de muncă la astea, Kobe şi Black Anus sau cum le zice. Tre’ să le faci şi masaj, dă-le drecu de vaci!”, spune Gelu, românul de la Facebook.

„Aşa că l-am luat deoparte pe domnu’ Mark şi i-am zis: auziţi, şefuţu, nu mai bine punem noi nişte pruni sănătoşi? Şi am scos din valiză două ţoiuri şi un bidon de ţuică, să-i arăt ce minunăţii poţi face cu prunele.”

Cucerit de licoarea magică şi mult mai uşor de produs decât carnea de vită marmorată, Mark Zuckerberg a anunţat imediat că închide ferma de vaci şi o demolează, iar Gelu va fi numit şef peste cazanele şi butoaiele noii distilerii de rachiu „Ţuikerberg şi Verişorii”.

„Cu această ocazie, compania Meta se va redenumi Eta, pentru că Gelu m-a învăţat că nu e bun metanolul în ţuică, că orbeşti. Hai noroc, Gelule, trăi-ţi-ar Meta!”, a glumit miliardarul american, care arată mult mai uman de când are un pic de roşu în obraji.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

10 ianuarie 2024 17:03
Citește mai mult despre: tuica zuckerberg

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult