1 Mai negru pentru zeci de români! Cineva le-a pus muștar cu miere pe mici

Sărbătoarea grătarului în aer liber, murdărită de nenorociți! Tot mai mulți români sosesc la Urgențe acuzând stări de vomă, după ce au consumat din greșeală muștar cu miere la mici, fie din neatenție, fie din reaua voință a unor elemente dușmănoase cu carnea, care aleg din raft otrava galbenă numită impropriu muștar, în care s-a băgat miere.

Cel mai grav caz s-a înregistrat la o ieșire la iarbă verde lângă Măgura Uroiului, unde un bărbat s-a trezit că i se pusese lângă mici afurisitul muștar cu miere. Pe lângă senzația de greață instantanee, a apărut imediat și un urs, care a mâncat micii și i-a f*tut și femeia. Flămând și îngrozit, omul a fost atacat de un roi de albine, atrase de dulceața hidoasă a mierii din muștar.

Mii de români cer insistent închisoare de la 1 la 3 ani pentru persoanele care la mici dau muștar cu miere, scoaterea acestor produse periculoase de pe rafturile magazinelor și amendarea comercianților cu sume cuprinse între 2 și 45% din cifra de afaceri anuală, pentru eradicarea acestui fenomen.

Producătorii de muștar susțin că ei nu știu cine, când și cum introduce mierea în muștarul lor, pentru că în mod normal ei nu ar lansa pe piață așa ceva: Vă dați seama, ne distrugem singuri imaginea”, explică Miroslav Deac, director de fabrică de muștar.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 mai 2022 22:40
Citește mai mult despre: mici muștar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult