10 lucruri despre zăpada căzută peste România

• Plin de vânătăi, dar fericit! Un bucureștean a dat cu capul de gheață, a făcut amnezie și nu mai știe că PSD a câștigat alegerile;

• În curte la PNL cineva a făcut un om de zăpadă şi peneliștii l-au pus şef, că era cel mai competent;

• Partidul infractorului condamnat definitiv Liviu Dragnea a fost luat prin surprindere de căderea zăpezii: ”Din păcate încă nu suntem la guvernare și n-am putut fura cu deszăpezirea”;

• Noroc chior! Un român a alunecat pe gheață și acum e deja în Austria;

• Zăpada căzută e cadou de la Putin, ne-a trimis-o din Siberia de fericire că a ieșit PSD-ul;

• Extrem de încântată de prima zăpadă e Gabi Firea, că a putut să-și bată covoarele și carpetele cu ”Răpirea din serai” direct pe jos, pe zăpadă;

• În Vaslui a avut loc o bătaie violentă cu zăpadă, soldată cu 6 morți;

• Zăpada și răcirea vremii le-au înghețat de tot creierele ălora de la PNL, de vor s-o pună pe Raluca Turcan președinte interimar al partidului;

• Multă lume spune că asta nu e ninsoare, ci Dumnezeu încercând să acopere ruşinea de la vot;

• Când au văzut zăpada, teleormănenii au crezut că le-a trimis Dragnea făină pentru că s-au înghesuit duminică să voteze cu pesediștii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Scris de TNR
13 decembrie 2016 10:12

Articole asemanătoare

Vezi mai mult