copiiplural.jpg

  • Există și o fobie specială pentru limba română. De exemplu, lui Victor Ponta îi este frică de limba română: se pare că în această limbă i-au scris procurorii rechizitoriul;

  • Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice, vorbită de aproximativ 50% din români;

  • Având în vedere evoluțiile din ultima vreme, o serie de lingviști de la Moscova au lansat ipoteza că limba română se aseamănă foarte mult cu limba rusă ba chiar, în doi-trei ani, o să sune exact la fel ca rusa.

  • La Antena 3 nu s-a sărbătorit Ziua Limbii Române: „Pentru noi în fiecare zi e ziua limbii”. Manifestări similare au avut loc la România TV și B1;

  • Marian Vanghelie a sărbătorit la fel ca în ultimii trei ani: a trimis un buchet de flori și ciocolată Mariei Grapini cu mesajul „de când ești doamnă în politică nu mai cel mai analfabet sunt politician”;

  • Pe de altă parte, și Maria Grapini a vrut să transmită un mesaj, dar azi e zi liberă la Parlamentul European și nu s-a găsit nimeni să i-l traducă în română.

  • În județele unde populația majoritară este formată din naziști gramaticali, aceștia au ieșit în stradă, au arborat steagurile tradiționale și au ținut discursuri într-o limbă română fără cusur, cu intonație și foarte puține adverbe;

  • Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan a scos manuscrisul ultimului DEX într-o raclă de argint și l-a purtat prin tot Bucureștiul. Dicționarul a fost depus apoi la cârciuma scriitorilor iar pelerinii au putut să se apropie, să se închine și să-l pupe. Se spune că dacă atingi manuscrisul DEX-ului nu mai pui o virgulă aiurea tot anul;

  • Pentru corporatiști, limba română este un fel de limbă străveche, cam ca aramaica, din care a evoluat romgleza. Aceasta avea cuvinte diferite pentru o mulțime de lucruri și situații. Astfel, la „meeting” i se zicea „ședință” sau „întâlnire”, la „badge” i se zicea „legitimație” iar la „project manager” i se zicea „labagiu”;

  • În multe localități din țară, de Ziua Limbii Române au fost organizate petreceri câmpenești cu mici, bere și muzică populară.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Eftimie | Sunday, 31.08.2014 12:36 Social

National Cinematografic