hingheripensionariInteracţiunile tot mai dese între maidanezi şi oameni l-au convins pe primarul Sorin Oprescu să ia atitudine! Într-un comunicat recent, acesta a declarat că bucureştenii din parcuri, care s-au înmulţit peste măsură în ultimul timp, ar putea fi prinşi şi transportaţi în adăposturi speciale, la marginea oraşului. Astfel, spune primarul, numărul incidentelor nefaste ar scădea considerabil.

“În orice oraş occidental, câinii sunt separaţi de oameni, pentru siguranţa ambelor specii”, a anunţat edilul. “De aceea am hotărât să adoptăm această măsură şi sperăm ca până în 2014 să nu mai fie nici un om pe străzi sau în parcuri. Cine vrea să crească oameni, să-i ţină în apartament. Altfel se pot întâmpla tragedii, orice ar spune CEDO şi alte asociaţii ale iubitorilor de oameni.”

În cursul acestei dimineţi, primii hingheri de oameni au început deja să cureţe zonele rău famate ale oraşului. “La metrou la Republica, unde se adună deseori câinii, am ridicat o haită întreagă de bucureşteni. A fost greu fiindcă majoritatea opuneau rezistenţă: spuneau că merg la serviciu, la cumpărături şi aşa mai departe. Urmează să fie castraţi şi duşi la adăpost, de unde rudele şi prietenii îi pot adopta, cu condiţia să nu le mai dea niciodată drumul pe stradă”, a spus Decebal Popescu, angajat al serviciului de ecarisaj uman.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Vasile | Monday, 02.09.2013 11:26 Social

National Cinematografic