paula_iacob_javraDeşi nu i-ai da o zi peste 154 de ani, Paula Iacob are totuşi o vârstă şi a decis să-şi facă analizele. Din păcate, şi ea a fost dezamăgită de sistemul de sănătate, fiind pusă 2 ore într-un frigider de la morgă, în urma unui malpraxis şocant.

Avocata Paula Iacob susţine că a mers la un spital, unde medicul i-a spus că o bagă la tomograf, dar din greşeală infirmierii au băgat-o într-un frigider orizontal de la morgă.

"Când am văzut-o întinsă pe targă am crezut că e vorba de un cadavru. I-am verificat şi pulsul, era zero", se disculpă unul din infirmieri.

În schimb, avocata declară că mereu a avut tensiunea mică şi că incompetenţa personalului medical i-ar fi putut fi fatală.

"Mi-au spus să nu mişc, că dacă mişc nu-mi iese bine tomografia. Am rezistat cât am rezistat, dar după 2 ore am ştiut că e ceva în neregulă. Ei şi-au cerut scuze, dar eu am dârdâit de frig de mi-au îngheţat ciolanele", se plânge cunoscuta avocată.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Ionut | Monday, 21.10.2013 09:19 Social

National Cinematografic