gandaci_de_acasa_saracieDezastrul din sănătate abia începe să iasă la iveală! Astfel susţin angajaţii unor spitale judeţene, care au descris recent situaţia gravă din instituţiile unde lucrează. Potrivit medicilor, spitalele sunt atât de sărace încât pacienţii trebuie să-şi aducă de acasă până şi gândacii, dacă vor ca îndrăgitele insecte să le mişune prin rezervă pe durata tratamentului.

“La Bucureşti, situaţia e încă sub control: pacienţii trebuie să vină doar cu medicamente, seringi, tifon sau mâncare congelată pentru cantină”, spune Decebal Popescu, medic primar entomolog la un spital din Mizil. “Între timp, nouă abia dacă ne mai ajung fondurile să ţinem pereţii să nu se dărâme. Dacă vor şobolani, mizerie şi infecţii nosocomiale, cum vezi la TV că au spitalele de lux, aparţinătorii trebuie să le aducă de acasă sau de la farmacie, pentru că noi nu avem bani să le oferim astfel de dotări. Chiar şi cel mai dolofan gândac moare de inaniţie după câteva zile, să ştiţi.”

“Am auzit că în alte părţi spitalele au gândaci cât pumnul, bacili rezistenţi la antibiotice pe toate clanţele, chiar şi câini vagabonzi”, adaugă o asistentă. “Mai mult, pacienţii lor au voie să-şi ia şi acasă. Când o să avem aşa ceva în fiecare spital din ţară, o să putem zice că o ducem bine.”
Scris de Vasile | Tuesday, 03.12.2013 13:43 Social

National Cinematografic