Deşi i-a luat cam mult timp, până la urmă Dinu Patriciu s-a prins că Răzvan Corneţeanu nu e tocmai cel mai potrivit om pentru a-i conduce trustul de presă. Lucru pentru care trebuie felicitat. Mogulul caută un înlocuitor pentru Corneţeanu (numele vehiculate sunt Peter Imre şi Michael Schroeder), însă până una alta, l-a cooptat în conducerea trustului pe fiul său vitreg. E doar primul pas pentru schimbarea numelui din Adevărul Holding în Patriciu şi fiii.



În exclusivitate pentru TNR, Dinu Patriciu a declarat: „Asta cu Adevărul e cam perimată, pentru că trustul conţine mult mai multe publicaţii decât cotidianul Adevărul. Avem şi Click!, avem şi Dilema veche, deci nu mi se pare potrivit numele ăsta. La fel, Holding nu e un termen românesc şi, să fim serioşi, cititorii Click! nu excelează tocmai prin cunoştinţele de limbi străine. Aşa că am decis să schimb numele trustului. Mai ales că tocmai l-am cooptat în conducere pe Andrei Ştefan, fiul meu vitreg, de aici încolo vom folosi titulatura «Patriciu şi fiii». Eu sunt cel care bagă bani aici, iar fiul meu e în conducere, titulatura chiar o consider inspirată. Iar, dacă o voi convinge şi pe fiica mea să mi se alăture, probabil trustul va deveni «Patriciu, fiii şi fiicele»”

Scris de Calin | Monday, 22.03.2010 12:27 Social

National Cinematografic