11 lucruri despre interzicerea fumatului în spaţii publice

Se fac presiuni ca să fie retrasă legea, că prea se bucură Mîndruţă pe Facebook şi se sperie copiii;

Bugetul e compromis! Nu scade doar consumul de ţigări, ci şi consumul de detergent, că nu trebuie să-ți mai speli hainele după fiecare ieșire la restaurant;

Va crește și rata divorţurilor. Nevasta nu te va crede când îi spui că ai fost în cârciumă, pentru că nu mai duhneşti a fum;

Va fi bătaie la propriu pe locurile în penitenciarele de maximă siguranță, unde ai voie să fumezi liniştit;

Dacă eşti în arest la domiciliu trebuie să ieşi în curtea vilei să fumezi, că nu e penitenciar de maximă siguranţă;

Următoarea problemă va fi că poți să ieşi să fumezi dar n-ai voie să ieşi cu berea din bar;

Acum nu doar maică-ta şi diriginta te vor verifica dacă ai mâinile galbene de la ţigări, ci şi statul;

Elevii din Jean Monnet nu mai pot să facă sex în budă, că vin profii să fumeze pe furiş acolo;

Prunariu zice că în 70 când a fost el în spaţiu, nu se fuma;

Fumătorii mai au o speranță. La cum pică zidurile clădirilor din Centrul Vechi, în curând toate barurile vor fi spații deschise;

România a făcut un pas important spre a deveni o ţară cu adevărat civilizată. Tot ce ne mai rămâne de făcut sunt autostrăzile, canalizarea, apa curentă, spitalele, locurile de muncă şi eradicarea ciumei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
18 decembrie 2015 07:34
Citește mai mult despre: fumat interzicere fumat legea anti-fumat

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult