Trebuie să încep prin a spune că n-am mai văzut un maidanez de luni bune. Nici nu mai ştiu exact cum arată, mi-a mai rămas o idee foarte vagă despre ei. Îmi amintesc că majoritatea au patru picioare şi de cele mai multe ori sunt acoperiţi cu blană. Latră, muşcă şi fac figuri. Umblă în haite şi au mereu câte un bloc pe care îl apără, deşi nu deţin cu acte în regulă niciun apartament în imobilul respectiv.

Mi-au mai trimis prietenii filmuleţe de pe youtube, dar, sincer, mi se par toate nişte făcături. Am impresia că sunt câini special antrenaţi de armată, nu javre nemâncate, crescute pe stradă.

O prietenă spune că din cauza lor nu vrea să se mai întoarcă în România. Mai întâi, i-au atacat fratele, pe când se întorcea de la Angst. O haită de maidanezi au sărit pe el şi i-au muşcat sacoşa cu mezeluri. (Probabil că acum, sacoşa aia bagă la greu vaccin antirabic, să nu turbeze parizerul). Apoi, au fugărit-o şi pe ea, vara trecută, când a ieşit să alerge pe lângă Lacul Morii. Acum îmi spune că şi pe bunicul ei l-au muşcat. “Pe unde?” o întreb. “Pe la 1 mai,” îmi zice. “Aha, îi ştiu pe ăia de-acolo, nu-i bine să te pui cu ei.”

Peste mai puţin de o săptămână mă întorc în ţară, aşa că trebuie să mă pun în gardă. Ştiu că nu-i uşor să supraieţuieşti în oraşele româneşti, iar mie o să-mi fie cu atât mai greu. Sunt ca animalele alea crescute în captivitate, care, odată elibarate, devin foarte vulnerabile, pentru că-s obişnuite cu oamenii şi nu se mai feresc de ei. Aici, în Berlin, câinii sunt foarte paşnici, chiar de treabă, mai au puţin şi îşi strâng singuri rahatul cu lopăţica.

Un singur lucru mă mai linişteşte oarecum. Aşa cum ştim cu toţii de la babele senile care le dau de mâncare, maidanezii nu te muşcă decât dacă eşti un om rău. Dacă ai sufletul curat, poţi să te apropii liniştit de ei. Cum spunea cineva odată, cine se simte fără de păcat, să treacă pe lângă haita aia de câini flămânzi.  

Scris de Dan | Monday, 22.03.2010 23:12 Social

National Cinematografic