patriahul_daniel_dolarPatriarhul Daniel a trecut prin clipe dramatice, după ce a urmărit un talk show la o televiziune de ştiri. Neatenţia l-a făcut să creadă că preoţii, în loc să adune bani, aşa cum le propovăduieşte el, dau bani profesorilor. Numai intervenţia rapidă a unui echipaj SMURD a făcut ca azi să nu vorbim la trecut de Patriarhul Daniel.

„N-am urmărit emisiunea de la început şi nu ştiam care e subiectul. Şi, în momentul în care am auzit că părinţii dau bani profesorilor mi-a stat inima în loc, la propriu. Eu am crezut că e vorba de preoţii corporaţiei pe care o conduc, vă daţi seama că a căzut ca un trăsnet vestea asta peste mine”, a povestit Preafericitul, de pe patul placat cu aur în care se reface.

El spune că abia aşteaptă să se întoarcă la treabă, convins că acum are un pretext în plus să ceară bani de la credincioşi. „După ce mi-am revenit, primul lucru care mi-a venit în cap a fost că banii daţi de părinţi profesorilor trebuie să ajungă la mine. Atât voiam să ştiu, că există români dispuşi să dea bani pentru copiii lor. Să nu mai îmi ziceţi mie «patriarh» dacă nu redirecţionez toţi banii ăia către BOR”, este încrezător Daniel.
Scris de Calin | Thursday, 16.01.2014 07:37 Social

National Cinematografic