patriahul_daniel_dolarDe când au apărut zvonurile că sub fundaţia viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului s-ar putea afla importante zăcăminte de aur şi petrol, Patriarhul Daniel nu mai are somn. El a cheltuit deja o sumă colosală pentru zeci de prospecţiuni geologice, în speranța că se va dumiri dacă va scoate mai mulţi bani din Catedrală, sau din forarea şi exploatarea zăcămintelor de sub fundaţie.

”Probabil Dumnezeu îmi testează capacitatea de a face bani”, este convins Patriarhul Daniel. ”Desigur, putea să îmi trimită un semn, ca să știu care variantă este mai avantajoasă financiar, dar e un test pe care îl accept. Dacă fiul lui a înmulțit pâinile și peștii, menirea mea pe Pământ este să înmulțesc banii. Și, fără falsă modestie, până acum m-am descurcat mai mult decât onorabil.”

Patriarhul a promis că în cel mai scurt timp va hotărî dacă va continua construirea Catedralei Mântuirii Neamului, sau dacă o va dărâma și se va apuca de forat. Cel mai probabil, Prefericitul va lua decizia după ce va da cu banul. ”În mâna mea, banul se simte ca acasă! De aceea, sunt convins că atunci când voi da cu banul, el îmi va arăta calea corectă spre îmbogățirea exagerată a Bisericii Ortodoxe Române”, crede cu tărie Patrairhul Daniel.

Scris de Calin | Sunday, 23.03.2014 03:04 Social