12 efecte ale faptului că Paştele şi 1 Mai cad în aceeaşi zi
La munte se va găti miel cu mici în gură, la proţap;
Pe litoral, în schimb, se vor găsi şaorma de miel, pizza cu miel şi chiar şi hamsii de miel;
În cluburile din Vamă, shoturile se vor bea din coji de ouă roşii;
Potrivit corporatiştilor, cele două sărbători se anulează reciproc, deci trebuie să stăm la muncă;
Pentru că Paştele pică de 1 Mai, enoriaşii vor fi împărtăşiţi cu bere rece;
Nu vă faceţi griji. Pe DN1 se va merge atât de încet încât n-o să-şi spargă nimeni ouăle din portbagaj;
Pentru că pică de 1 Mai, slujba de Înviere nu va fi ţinută de preot, ci de comunistul satului;
Din nou se dovedeşte că religia ortodoxă e inferioară şi că e mult mai bine să fii catolic;
Dacă nu cădea Ceauşescu, acum mergeam pentru prima oară la defilarea de Paşti;
În Moldova, masa de Paşti va conţine, ca în fiecare an, ţuică cu drob în sticlă, rachiu de salată de boeuf şi lichior de ouă;
Pe plaja din Vama Veche, obiceiul e ca Iepuraşul să ascundă portofele pe sub cearceafuri, şi tot felul de oameni umblă să le caute;
E singura Înviere la care trebuie să vii la biserică şi cu un steag, nu doar cu o lumânare și bani.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.