12 lucruri despre captura record de cocaină din Deltă

• Exxon Mobil a anunțat deja că e pregătită să înceapă exploatarea drogurilor din Marea Neagră;

• Costineştiul a renăscut ca destinaţie turistică: dacă într-o şalupă erau 800 kg de coca, câtă o fi în epava aia?

• Curenţii maritimi au dus drogurile în Mamaia şi s-au umplut de bani;

• Tudorel Toader a intervenit rapid. Vor fi eliberaţi 300 de traficanţi din puşcării, că n-are cine să pună atâta cocaină pe piaţă;

• Borşul de peşte cu apă din Dunăre e acum de două ori mai scump decât ăla cu apă de la robinet;

• Înainte, oamenii mergeau în Deltă pentru linişte. Acum nu mai poţi dormi de cormoranii care ascultă techno toată noaptea;

• Se schimbă regulile şi la piaţă! Dacă ai cumpărat un peşte cu ochii tulburi, nu înseamnă că e vechi, ci doar drogat;

• Un pescar se laudă că a dat la bilă de heroină şi a prins un somn de 40 de kile;

• Acum, când ceri ”un peşte bine prăjit” nu mai e foarte clar la ce te referi;

• La restaurantul Ivan Pescar din Tulcea au acum în meniu și peşte tăvălit prin cocaină;

• Alege specificul local! Cocaina de Deltă se trage pe nas cu un pai din trestie;

• Cum cocaina a rămas în Deltă, sunt șanse mari ca Untoldul să nu se mai țină anul ăsta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
26 martie 2019 18:39
Citește mai mult despre: cocaina delta dunarii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult