12 lucruri despre exerciţiile militare de amploare din Moldova

S-a observat o uşoară dezorganizare de la început, în sensul că toţi militarii dintr-un batalion au venit cu nevestele şi cu grătarele;

Au fost convocate unităţile din sudul Moldovei, iar militarii buzoieni au încercat să se sustragă, motivând că nu sunt moldoveni, dar au fost puşi să facă flotări până au recunoscut;

Soldaţii au fraternizat cu inamicul şi au dat măştile de gaze şi muniţia pe baxuri de ţigări netimbrate de la lipoveni şi ucraineni;

Românii nu s-au stresat cu tragerile şi spun că la nevoie au tunul cu laser de la Măgurele;

Americanii s-au mirat că blindajul tancurilor româneşti e mai subţire decât tabla maşinii comandantului;

Primarul Galaţiului a motivat mai multe lucrări neterminate spunând că sunt tranşee pentru exerciţiile militare;

Cine spunea că n-avem armată? Militarii noştri sunt campioni la jocurile militare Bâza şi Cruce;

S-au evidenţiat doi subofiţeri de la Transmisiuni, care au prins cu radarul 6 kg de guvizi şi patru ştiuci cu icre, pentru care au fost decoraţi;

Nu e de glumă! Trupele au primit muniţie de război: cornete cu bold în vârf;

Inedit! Mobilizarea trupelor s-a făcut pe Facebook, sub forma unui Event. Au dat “Attending” 500.000, “Maybe” 2 milioane, dar până la urmă au venit 60 de curioşi;

Unii soldaţi spun că anul ăsta exerciţiile militare au fost mai grele, pentru că s-a dat şi trigonometrie;

La exerciţii a participat şi ultima achiziţie a armatei, un tanc alb marca BMW, cu geamuri fumurii, care a blocat cu succes parcarea inamicului.

Scris de TNR
16 aprilie 2015 01:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult